Atac armat la o școală în Finlanda! Trei copii au fost răniți într-un atac armat care a avut loc la o școală din orașul Vantaa, Finlanda, a anunțat poliția, relatează BBC.
Vantaa este un oraș ce face parte din zona metropolitană Helsinki, fiind la nord de capitala finlandeză. Potrivit surselor locale, suspectul arestat este minor. Școala Viertola are doar elevi minori, cu vârsta până la 15 ani.
Ofițerii au spus că au intervenit la școala Viertola, marți dimineață, imediat după ora 9:00. În același timp au emis o alertă prin care localnicii au fost sfătuiți să rămână în casele lor.
Suspectul a fost arestat. Potrivit presei finlandeze, școala are 800 de elevi și 90 de angajați. Martorii au declarat pentru postul public YLE că două ambulanțe au plecat de la fața locului.
„Poliția se află la fața locului și investighează incidentul. Trecătorii sunt rugați să nu se apropie de zonă și să rămână în casă. Ușa nu trebuie deschisă străinilor”, a precizat poliția într-un comunicat.
Sursa foto: Profimedia